Când va judeca CCR dacă legea pensiilor magistraţilor e constituţională sau nu
Când va judeca CCR dacă legea pensiilor magistraţilor e constituţională sau nu

Curtea Constituţională a României urmează să discute pe 24 septembrie sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie de Justiţie în legătură cu legea privind pensiile de serviciu ale magistraţilor, pentru care Guvernul şi-a asumat răspunderea în Parlament.
Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție au decis, joi, sesizarea Curţii Constituţionale a României în legătură cu legea privind pensiile de serviciu ale magistraţilor.
„Prin votul exprimat, judecătorii Instanţei supreme transmit un ‘nu’ răspicat oricărei tentative de a slăbi independenţa justiţiei şi statutul constituţional al magistraturii. Independenţa justiţiei nu poate fi negociată, nici relativizată prin argumente conjuncturale. Ea este o condiţie fundamentală a democraţiei şi a statului de drept”, se precizează într-un comunicat al ICCJ.
Premierul Ilie Bolojan afirma, luni, în cadrul şedinţei plenului reunit al Parlamentului pentru asumarea răspunderii pe cinci proiecte de lege din pachetul doi de reformă, că magistraţii români ies la pensie la 48-49 de ani, iar o pensie medie în magistratură depăşeşte 24.000 de lei. Totodată, numeroase pensii ajung inclusiv la 35.000-40.000 de lei, în mod special pentru magistraţii care au avut şi funcţii de conducere.
„Prin reforma pe care o propunem, va exista o perioadă tranzitorie de 10 ani, la sfârşitul căreia pensionarea magistraţilor se va face la 65 de ani, vârsta standard de pensionare în România. Vechimea în muncă necesară pensionării va creşte de la 25 de ani la 35 de ani, aşa cum este cazul pentru ceilalţi cetăţeni. Până acum, cuantumul pensiei era de 100% din ultima remuneraţie netă, am plafonat acest procent la 70% din venitul net pe ultima lună. Chiar şi cu această scădere, pensiile magistraţilor rămân considerabile. E greu să afirme cineva că o pensie medie de 14.000-15.000 de lei nu asigură independenţa şi respectul de care un magistrat are nevoie, conform normelor internaţionale sau Constituţiei”, spunea premierul.