Când se închide circulația pe Transfăgărășan
Când se închide circulația pe Transfăgărășan

Pe Transfăgărășan, în zona turistică Bâlea, traficul rutier se desfășoară normal. Pe Transfăgărășan a nins pentru prima oară în această toamnă, iar circulația rutieră se va închide între Bâlea Lac și Bâlea Cascadă în 1 noiembrie, a anunțat, luni, directorul regional al Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Brașov, Tudor Duțu.
”În 29 septembrie am înregistrat prima zăpadă pe Transfăgărășan. Nu au fost cantități însemnate. Ne așteptăm ca zilele următoare să ningă din nou, suntem pregătiți și intervenim deja cu utilaje de deszăpezire, le putem și suplimenta dacă va fi cazul. În momentul de față, nu sunt probleme care să ducă la închiderea tronsonului de drum mai repede de data stabilită, și anume 1 noiembrie”, a explicat directorul regional al DRDP Brașov, Tudor Duțu.
Pentru prima dată în această toamnă, a nins în cursul nopții, în zona turistică Bâlea Lac, la peste 2.000 de metri altitudine în Munții Făgăraș, a declarat luni, pentru Agerpres, Cristina Blaga, meteorolog la Centrul Meteorologic Regional Transilvania – Sud din Sibiu.