ANPC vrea reglementarea informării populației înaintea accesării unui credit
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor doreşte reglementarea printr-un act normativ a informării suplimentare a consumatorilor, anterior accesării unui credit bancar, conform unui comunicat al autorităţii.
Vicepreşedintele ANPC, Sebastian Hotca, a avut zilele acestea o întâlnire cu reprezentanţii Asociaţiei Române a Băncilor (ARB) şi ai Asociaţiei Societăţilor Financiare din România – ALB, pentru a găsi soluţii comune care să vină în sprijinul consumatorilor care accesează credite în România.
„Printre subiectele abordate, la propunerea ANPC, s-a aflat necesitatea implementării, la nivel real, a educaţiei financiare, anterior accesării unui credit bancar, de către un consumator persoană fizică, prin completarea unui chestionar care să releve cunoştinţele minime ale acestuia referitoare la noţiunile inserate în contract şi, mai ales, a riscurilor la care se expune, în situaţia întârzierilor la rambursarea creditului”, se menţionează în comunicat.
