Anchetă la o grădiniță din Timiș după ce mai mulți copii ar fi fost agresați de o îngrijitoare
Anchetă la o grădiniță din Timiș după ce mai mulți copii ar fi fost agresați de o îngrijitoare

Anchetă la o grădiniță din județul Timiș, unde o îngrijitoare este suspectată că ar fi agresat copiii.
Mai mulți părinți din localitatea Recaș trag un semnal de alarmă cu privire la comportamentul îngrijitoarei de la singura grădiniță de stat din zonă. Aceștia susțin că micuții lor s-au plâns că sunt bruscați și că, în repetate rânduri, s-au întors acasă cu vânătăi.
Potrivit Inspectoratului Școlar Timiș, incidentele de care s-au plâns părinții au avut loc săptămâna trecută. Directorul unității de învățământ a decis să nu mai permită îngrijitoarei să aibă contact cu copiii până la finalizarea anchetei.
„Au fost 2 sesizări din partea părinților, înregistrate la unitatea de învățământ, privind un comportament neadecvat al unei îngrijitoare din cadrul grădiniței. Doamna director a convocat de urgență Consiliul de Administrație, a numit o comisie care se va ocupa de cercetarea disciplinară a personalului nedidactic. Însă, în acest moment, comisia nu își poate desfășura activitatea pentru că în unitatea de învățământ se desfășoară simularea Evaluării Naționale”, a transmis Aura Danielescu, inspectorul școlar general din Timiș.
Cel puțin o plângere a ajuns și la Poliție, care a deschis o anchetă.
„La data de 14 martie 2025, polițiștii orașului Recaș au fost sesizați cu privire la faptul că o angajată a unei grădinițe din Recaș ar avea un comportament neadecvat față de copii. Polițiștii fac verificări cu privire la aspectele semnalate pentru stabilirea întregii situații de fapt și luarea măsurilor legale care se impun”, transmite IPJ Timiș.
Oamenii legii urmează să audieze martori și să analizeze dovezile disponibile pentru stabilirea întregii situații de fapt și luarea măsurilor legale care se impun.
