Amenințări cu sabia în trafic

𝗗𝗶𝘀𝘁𝗿𝗶𝗯𝘂𝗶𝗲!

„La data de 27 iunie a.c., polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu au fost sesizați prin apelul 112,de către un tânăr de 24 de ani, din orașul Rovinari, cu privire la faptul că a avut o șicanare în trafic, cu conducătorul unui autoturism, care l-a amenințat cu un obiect înțepător – tăietor.

La fata locului s-au deplasat polițiștii, iar din verificările efectuate a reieșit faptul că pe raza municipiului Târgu Jiu a avut loc un conflict spontan între doi conducători auto, respectiv un bărbat de 26 de ani, din comuna Livezi, județul Vâlcea și o tânără de 27 de ani, din municipiul Târgu Jiu, cu privire la acordarea priorității de trecere.

Ulterior, din autoturismul condus de tânără, a coborât un tânăr de 23 de ani, care au avut un conflict verbal cu conducătorul auto de 26 de ani și ar fi fost agresat fizic către acesta.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de lovire sau alte violente și tulburarea ordinii și liniștii publice, polițiștii continuând cercetările pentru stabilirea împrejurărilor în care a avut loc evenimentul și luării măsurilor corespunzătoare”, a transmis IPJ Gorj.

PUBLICITATE EMI TV