Adrian Mangu:” N-am văzut pe nimeni să renunțe la salariu sau la mașina de serviciu”

𝗗𝗶𝘀𝘁𝗿𝗶𝗯𝘂𝗶𝗲!

Primarul comunei Bărbătești, Adrian Mangu, critică decizia anumitor colegi de a întrerupe iluminatul public, câteva ore, pe timpul nopții. Primarul gorjean spune că există variante pentru ca această măsură extremă să nu fie luată și le sugerează colegilor variante de a economisi bani.

”De câte ori ascult un radio, se găsește un coleg să se plângă că nu are bani de iluminat public și așa mai departe. N-am văzut pe nimeni să renunțe la salariu sau la mașina de serviciu. Ar trebui să dăm din gură mai puțin și să punem osul la treabă. Putem renunța la multe lucruri cheltuitoare”, a declarat Adrian Mangu, primarul comunei Bărbătești, la un post de radio local.

Declarația lui Adrian Mangu vine după ce mai mulți primari gorjeni au anunțat că, din cauza scumpirilor, nu mai pot susține iluminatul public pe întreaga perioada nopții.

PUBLICITATE EMI TV