Activitatea din 11 centre de vaccinare va fi sistată
Valeriu Gheorghiță, președintele Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19, anunță că mai multe centre de vaccinare vor fi închise sau vor avea programul modificat din cauza numărului redus de persoane care se imunizează.
„Am realizat săptămâna trecută evaluarea centrelor de vaccinare, în circa 45% din cazuri, centrele funcţionau la mai puţin de jumătate din capacitatea fluxului. De aceea am propus măsuri pentru fiecare DSP judeţeană, măsuri ţintite, fie de reducere a programului de lucru şi disponibilizarea echipelor mobile către activităţi de vaccinare cu sprijinul lor, în mod deosebit în mediul rural.
Nu ne dorim închiderea centrelor de vaccinare pentru că nu putem anticipa evoluţia din punct de vedere epidemiologic în următoarele luni, e important să avem şi resursa umană, dar să avem şi centrele care trebuie să fie reactivate la nevoie. Ca atare, la propunerea DSP, în 11 centre de vaccinare activitatea va fi sistată temporar, se reduce programul de lucru în 127 de centre de vaccinare şi de asemenea au fost închise 70 de fluxuri din centre de vaccinare în care erau peste 3 sau 4 fluxuri. E improtant să înţelegem că la fiecare centru de vaccinare se va afişa programul de lucru, la intrare, într-un spaţiu vizibil.”, a spus Valeriu Gheorghiţă.
Medicul Gheorghiță a mai anunțat că în permanență se face managementul stocurilor de vaccin, astfel încât să existe un echilibru între dozele primite de România și numărul persoanelor vaccinate. În următoarea perioadă România va primi, la cerere, mai puține doze de vaccin.