Accident pe DN6! Două persoane au fost rănite

𝗗𝗶𝘀𝘁𝗿𝗶𝗯𝘂𝗶𝗲!

Accident pe DN6

Accident pe DN6

Un accident rutier s-a produs cu puțin timp în urmă pe DN6, pe dealul Balota. Trei echipaje de pompieri din cadrul Detașamentului Drobeta Turnu Severin au intervenit la evenimentul produs între două autovehicule. La sosirea salvatorilor, o persoană se afla blocată într-un autoturism. Aceștia au extras victima și au predat-o, în stare de conștiență, echipajelor medicale. La fața locului au ajuns de urgență o autospecială de descarcerare, o autospecială cu apă și spumă și o ambulanță SMURD.

În urma eveimentului rutier, două persoane au  fost rănite, fiind transportate la Unitatea de Primiri Urgențe din Drobeta Turnu Severin conștiente și cooperante.
Poliţiştii de la Rutieră fac cercetări la faţa locului.

EMINEWS:

Întâlnire de urgență după atacul cu bombe din Polonia

GALERIE FOTO: Petrecerea anului, o vezi la Emi Tv!

 

PUBLICITATE EMI TV