Accident în Hunedoara, pe DN 76. Un bărbat a murit pe loc
Accident în Hunedoara, pe DN 76. Un bărbat a murit pe loc

Un grav accident rutier a avut loc miercuri pe DN 76, în localitatea Cărăstău, județul Hunedoara. În evenimentul rutier au fost implicate două autoturisme, o autoutilitară și un ansamblu rutier. La sosirea echipajelor, două persoane au fost găsite între fiarele contorsionate.
Pentru una dintre victime, medicii nu au mai putut face nimic – bărbatul murise în urma impactului. Al doilea rănit, în schimb, a fost transportat de urgenţă la spital. Alte patru persoane au fost implicate în accident, însă nu au suferit răni grave.
Poliția a deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, urmând să stabilească exact circumstanțele în care s-a produs tragedia.