55 de laboratoare ale Universității Petroșani dotate după ultimele standarde

𝗗𝗶𝘀𝘁𝗿𝗶𝗯𝘂𝗶𝗲!

 

A început să sosească aparatura nouă la Universitatea Petroșani necesară dotării a  55 de laboratoare  după ultimele standarde. În laboratoarele Universității din Petroșani  va fi investită suma de peste 3 milioane de euro, fonduri  ce provin dintr-un proiect finanțat prin Programul Operațional Regional, axa 10 de finanțare.

Este vorba de aproape 2,5 milioane de euro, sumă necesară  pentru dotarea laboratoarelor din campusul universitar și 500 de mii de euro  pentru reabilitarea termică a celui mai mare spațiu de învățământ din campus. Și, dacă lucrările de anvelopare au fost finalizate aproape și, în laboratoare, au ajuns  o parte din dotări. „În privința standurilor de laborator există o diferență, mai ales din perspectiva faptului că aceste noi standuri au softuri dedicate fiecărui stand. Acest lucru este, pentru fiecare student, de bun augur, pentru că se poate realiza o interpretare mai corectă a datelor”, a declarat  prof. univ. dr. ing. Codruț Petrilean, prorectorul reponsabil cu Proiectele Europene.
Toate investițiile s-au făcut în corpul C din campus. Acest corp nu a mai fost reabilitat de la construirea lui în 1985, iar principala preocupare este legată de moder­nizarea laboratoarelor din universitate, dotările de aici permițând, așa cum spun profesorii, investigații de ultimă generație. „Au venit o serie de standuri de laborator și urmează încă 5 pachete de aparatură, care sunt, în esneță, tot standuri, care sunt folosite, în special, la laboratoarele tehnice, care să îi ajute atât pe cei care fac lucrări de laborator, cât și la activitatea de cercetare a cadrelor didactice cu studenții”, a precizat și prof univ dr ing Sorin Radu, rectorul Universității din Petroșani.
Următorul pas este cel legat de digitalizarea școlii, pentru că pandemia i-a făcut și pe studenți și pe profesori să ia în calcul și varianta de a participa la cursuri on-line.
„Sperăm să începem proiectul pentru digitalizarea universității, lucru care însemană că toate cele 15 amfiteatre le vom dota cu ecrane, cu camere de filmat, aparatura necesară, așa încât cadrele didactice să poată preda simultan on-line și față în față”, a mai precizat rectorul Universității din Petroșani.
Întreg proiectul le vine în sprijin celor 145 de cadre didactice, dar și celor aproape 4000  de studenți și masteranzi  ca și celor aproape 150 de doctoranzi, care vin în amfiteatre moderne, dotate cu aparatură de ultimă generație, dar și în laboratoare ce au aparatură cu care se poate face cercetare de ultimă oră.

PUBLICITATE EMI TV