Recepție regală la Viscri

𝗗𝗶𝘀𝘁𝗿𝗶𝗯𝘂𝗶𝗲!

Regele Charles al III-lea, aflat în aceste zile în România, a dat, marţi, o recepţie la Viscri, la împlinirea a 25 de ani de la prima sa vizită în ţara noastră, ocazie cu care suveranul a ţinut să îi întâlnească pe toţi cei cu care, de-a lungul timpului, a colaborat, conform Agerpres.

Printre invitaţii Regelui Charles al III-lea s-a regăsit şi fostul premier Dacian Cioloş, alături de soţia sa, îmbrăcaţi în port popular – Dacian Cioloş purtând o cămaşă din zona Moldovei, cumpărată de la un târg pe care l-a organizat în 2013, în calitate de comisar european, în timp ce soţia sa, Valérie Cioloş-Villemin, avea un costum popular din Măgura, zona Moeciu.

Regele Charles al III-lea i-a mai avut printre invitaţi pe contele Tibor Kálnoky, pe medicul Radu Deac, pe reprezentanţii Fundaţiei ADEPT din Saschiz, pe regele autoproclamat al romilor, Dorin Cioabă, numeroşi reprezentaţi ai unor întreprinderi şi asociaţii cu impact social şi de mediu, însă şi pe membrii a două familii din judeţul Maramureş, din localităţile Breb şi Budeşti.

Primarul comunei Buneşti, Mircea Pălăşan, consideră că vizita Regelui Charles al III-lea este foarte importantă nu doar pentru comună, ci şi pentru România şi că, deşi administraţia publică locală nu a pregătit ceva special pentru această vizită, a venit să îl întâmpine şi să îi mulţumească pentru că iubeşte această ţară.

„În primul rând, pentru România această vizită înseamnă foarte mult ca bine. La prima sa vizită ca rege este în România, iar pentru noi este o mândrie şi îl aşteptăm cu drag să revină în comuna Buneşti. Primăria nu a pregătit nimic deoarece vizita este privată şi suntem obişnuiţi cu vizitele sale private în zona Buneştiului. Am venit să-l întâmpinăm, să-i spunem că îi aducem mulţumiri pentru că iubeşte România, meleagurile noastre din Transilvania şi pentru tot sprijinul pe care îl acordă zonei noastre. (…) Ultima dată ne-am întâlnit în urmă cu 6 ani când am inaugurat staţia de epurare şi canalizarea pentru localitatea Viscri, care au fost finanţate de Casa Regală”, a declarat, pentru AGERPRES, primarul Mircea Pălăşan.

PUBLICITATE EMI TV