Peste 250 de companii vor instala panourile fotovoltaice pe case

𝗗𝗶𝘀𝘁𝗿𝗶𝗯𝘂𝗶𝗲!

Peste 250 de companii vor instala panourile fotovoltaice pe case

Peste 250 de companii vor instala panourile fotovoltaice pe case
Peste 250 de companii vor instala panourile fotovoltaice pe case

Peste 250 de companii specializate în instalarea de panouri fotovoltaice s-au înscris până în acest moment în noua sesiune a programului „Casa Verde Fotovoltaice”, ce va demara pentru persoanele fizice pe data de 19 mai, cu etapa de înscriere în platforma informatică, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Barna Tanczos.

„Cetăţenii au un program care înseamnă foarte puţine documente, digitalizat complet. Nu se trimit trimit hârtii, nu se trimit dosare la Bucureşti. Totul se încarcă online într-o platformă administrată de Administraţia Fondului pentru Mediu. Această simplificare şi digitalizare reduce birocraţia, fără doar şi poate. Ne aflăm, deja, în perioada de implementare a programului, pentru că pe 2 mai a început înscrierea companiilor care vor instala panourile fotovoltaice. Acele companii care în prealabil trebuie să obţină certificatele de la ANRE. În momentul de faţă sunt peste 250 de companii înscrise în program şi mai sunt câteva sute care aşteaptă de la ANRE emiterea documentelor. Interesul din partea companiilor este unul uriaş. Acest lucru este un lucru bun, pozitiv, pentru că cetăţenii vor avea posibilitatea să aleagă dintre mai multe companii, mai multe oferte, oferte care după aceea se transformă în contracte semnate cu beneficiarii. Interesul nostru este să punem la dispoziţia cetăţenilor cât mai multe opţiuni posibile şi să aleagă cea mai bună variantă din punct de vedere financiar şi tehnic”, a spus Tanczos.

Conform oficialului, pe data de 19 mai, „Casa Verde Fotovoltaice” începe pentru prima euro-regiune, Bucureşti-Ilfov.

Persoanele fizice se pot înscrie în noua sesiune a Programului „Casa Verde Fotovoltaice” începând din data de 19 mai, prin intermediul aplicaţiei informatice dedicate. Sesiunea de finanţare destinată persoanelor fizice se va desfăşura până pe 26 iunie, la miezul nopţii.

De asemenea, în perioada 27 iunie, ora 10:00 – 29 iunie, ora 23:59, se vor putea înscrie în program şi unităţile de cult.

Înscrierea solicitantului se face prin completarea unor câmpuri predefinite şi încărcarea documentelor necesare. Acestea din urmă sunt: actul de identitate al solicitantului, valabil la data înscrierii în aplicaţie; certificatul de atestare fiscală privind obligaţiile de plată către bugetul de stat, emis pe numele solicitantului de către organul teritorial de specialitate al Ministerului Finanţelor, în termen de valabilitate la data înscrierii în aplicaţie; certificatul de atestare fiscală privind impozitele şi taxele locale şi alte venituri ale bugetului local, emis pe numele solicitantului de către autoritatea publică locală în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul, în termen de valabilitate la data înscrierii în aplicaţie; extras de carte funciară, nu mai vechi de 60 de zile la data înscrierii în aplicaţie; copia cărţii funciare colective, din care să rezulte maximum două unităţi individuale trecute pe aceeaşi carte funciară care adunate să fie egale cu un întreg, în cazul imobilelor-construcţii, dintre care unele părţi sunt comune, iar restul sunt proprietăţi individuale, pentru care se întocmesc o carte funciară colectivă şi câte o carte funciară individuală.

Bugetul total alocat programului „Casa Verde Fotovoltaice” este de 1,75 miliarde de lei.

Şi în cazul unităţii de cult, se admite o singură înscriere în cadrul unei sesiuni, pentru un singur imobil.

Documentele încărcate la momentul înscrierii în aplicaţie nu vor mai putea fi modificate sau reîncărcate ulterior.

Finanţarea se acordă în cuantum de maximum 20.000 de lei, sub condiţia suportării unei contribuţii proprii a beneficiarului de 2.000 de lei.

Suma finanţată de AFM se scade de către instalatorul validat din valoarea totală a facturii, iar diferenţa până la valoarea totală a facturii se suportă de beneficiar din surse financiare proprii.

EMINEWS:

Ziua Independenţei Naţionale a României – 10 Mai

Rocada la conducerea Guvernului la finalul lunii

 

PUBLICITATE EMI TV