Eugen Neagoe a fost înscăunat oficial la Universitatea Craiova
Eugen Neagoe a fost înscăunat oficial la Universitatea Craiova

Antrenorul Eugen Neagoe a fost prezentat oficial, în 3 ianuarie 2022, la Universitatea Craiova, el fiind al treilea antrenor în acest sezon după Laszlo Balint şi Mirel Rădoi.
Tehnicianul craiovean , care şi-a reziliat contractul cu Universitatea Cluj pentru a veni la Craiova, a semnat un contract valabil până în 2024, cu opţiune de prelungire.
”Sper ca împreună să reuşim mai mult decât până acum şi să avem rezultate bune şi foarte bune cum suporterii şi-au dorit. Aici am debutat, la Universitatea Craiova, şi sunt unul dintre jucătorii care au contribuit la acel event, în 1991. Sper din suflet ca şi antrenor să repetăm acele performanţe împreună”, a declarat Eugen Neagoe, în vârstă de 55 de ani, în cadrul unei conferinţe de presă.
România se află în pragul epidemiei de gripă
Alte 72 de noi contracte cu finanţare prin PNRR au fost semnate pentru 33de UAT-uri
