Școlile din Gorj, ultimele pregătiri pentru revenirea elevilor

𝗗𝗶𝘀𝘁𝗿𝗶𝗯𝘂𝗶𝗲!

 

Purtătorul de cuvânt al IȘJ Gorj

Până la 29 ianuarie 2020 fiecare școală din Gorj va fi vizitată de inspectorii școlari pentru verificarea pregătirilor pentru reluarea activității din 8 februarie 2021. Pe 2 februarie autoritățile vor decide când și cum vor reveni elevii în bănci. Precizările au fost făcute la emisiunea ”EDUcația” de la EMI TV de către inspectorul școlar Dana Constantinescu, purtătorul de cuvânt al ISJ Gorj.
Veștile sunt bune pentru elevi, părinți și cadre didactice din Gorj, mare parte dintre elevi și preșcolari vor reveni în bănci la 8 februarie 2021. ”Decizia finală se va lua pe 2 februarie 2021 dar la acest moment condițiile sanitare sunt favorabile în tot județul, majoritatea localităților fiind în scenariul verde, adică cu o rată de infectare de sub 1,5 la mie”, a spus purtătorul de cuvânt al ISJ Gorj, Dana Constantinescu.
Timp de două săptămâni, inspectorii școlari vor vizita fiecare școală în parte pentru a se verifica pregătirile pentru reluarea activității cu elevii în bănci. Până pe 29 ianuarie 2021 vom știi cât de pregătiți suntem pentru reluarea activității și unde mai trebuie intervenit cu materiale saniare, măști de protecție ș.a. Inspectorii școlari vor verifica dacă profesorii au realizat o notare ritmică a elevilor în timpul învățământului online dar și cum se va proceda cu cei a căror situație școlară pe semestrul I nu poate fi încheiată din diverse motive. Cadrele didactice vor avea la îndemână 8 săptămâni în semestrul al-II-lea ca să încheie situația școlară a elevilor cu probleme.
Se verifică din nou dacă școlile respectă normele sanitare antipandemie și dacă au suficiente materiale pentru curățenie și dezinfecție, circuite pentru asigurarea distanțării, separatoare de plexiglas ș.a. Nu în ultimul rând se verifică dacă școlile pot asigura căldura pentru elevi și preșcolari atunci când se vor reîntoarce la școală.

Articol: Cornel Șomîcu

PUBLICITATE EMI TV