PSD Gorj sprijină mineritul gorjean

𝗗𝗶𝘀𝘁𝗿𝗶𝗯𝘂𝗶𝗲!

Prezent la emisiunea PANORAMIC de la EMI TV, deputatul Claudiu Manta a declarat că PSD Gorj va sprijini orice demers menit să ajute angajații Complexului Energetic Oltenia să se pensioneze mai devreme. Parlamentarii social-democrați s-au întâlnit, în această săptămână, cu reprezentanții minerilor aflați la protest în Piața Prefecturii de la Tg-Jiu, iar principala solicitare a acestora este reducerea vârstei de pensionare din cauza condițiilor grele în care muncesc minerii.

Deputatul Claudiu Manta a declarat că preocuparea parlamentarilor PSD Gorj este aceea de a prelungi valabilitatea legii care, acum, le permite angajaților CEO cu grupă de muncă să se pensioneze anticipat, act normativ care este valabil până în septembrie.
”S-a inițiat o lege, care este în vigoare de doi ani, prin care s-a dat posibilitatea de a ieși la pensie mai devreme a celor care muncesc în condiții deosebite. Acestă lege își întrerupe efectul undeva la finele acestui an și preocuparea noastră este de a prelungi perioada de valabilitate a cestei legi pentru că discutăm de cel puțin 3-4.000 de oameni care se pun sub protecția legii pensiilor în următorii ani”, a declarat parlamentarul gorjean.

Articol Cornel Șomîcu